Netflix, periculos pentru mediu: cât de mult poluezi planeta prin binging
Dacă petreci foarte mult timp pe internet, s-ar putea să fi văzut câteva postări pe Facebook sau o știre legată de faptul că sesiunile tale de streaming pe Netflix sunt periculoase pentru mediu. Nu este chiar atât de simplu.
Foarte mulți dintre noi sunt abonați le Netflix. Ai prieteni care sunt dependenți de popularul serviciu de streaming și petrec foarte mult timp uitându-se în tihnă la serialele preferate. Unii s-ar putea să prefere să se uite la filme decât să iasă, ocazional, din casă. Unii poate preferă HBO Go, în timp ce alții sunt pasionați de conținutul de pe Amazon Prime.
Dacă ai văzut online informația că sesiunile tale de binging sunt periculoase pentru mediu, poți ignora acest scenariu. Netflix nu distruge planeta și, cu siguranță, nu se compară cu impactul asupra mediului pe care îl are mașina ta 4×4 cu motor mare când stai în trafic prin București. Ca referință, de ceva timp, s-a vehiculat scenariul că o oră de streaming este echivalentul unei curse cu mașina pe o distanță de 13 kilometri, când vorbim de poluare.
Acel scenariu este greșit din mai multe puncte de vedere, începând cu faptul că are în vedere doar impactul asupra mediului pe care îl are mașina ta când se deplasează, fără poluarea în staționare sau în procesul său de producție.
O explicație destul de detaliată vizavi de faptul că premisa de mai sus este greșită a fost postată online de Mark Kaufman de la Mashable. Ideea este că streamingul nu funcționează ca Facebook sau Instagram. Filmele și serialele tale îți sunt livrate printr-o rețea de livrare a conținutului (Content Delivery Network sau CDN). Aceste ferme de servere stochează volumul masiv de informație digitală într-o manieră eficientă pentru a-ți fi livrat constant în cea mai bună rezoluție, fără întreruperi. Ca acest mecanism să funcționeze eficient, CND-ul se ocupă de procesarea cererii tale când ai inițiat redarea primului episod din Witcher.
Puterea de procesare a sistemului tău nu este solicitată și nici ferma de servere nu petrece mult timp căutăndu-ți filmul dorit. Totul se petrece în timp real pentru că există CDN-uri foarte multe în diverse colțuri ale mapamondului care oglindesc același conținut. Astfel, tu de fapt te uiți la Narcos dintr-un server care s-ar putea să fie în România, nu în SUA. Ca urmare, amprenta de carbon a gestului tău este infimă și devine din ce în ce mai mică, pe zi ce trece.
Nu are legătură cu poluarea generată de mașini. Iar dacă te gândești că Google sau Apple sunt mai periculoase pentru mediu decât Netflix, te înșeli. Acești giganți folosesc aproape exclusiv energie regenerabilă pentru propriile ferme de servere.